Punctul zero.

Întotdeauna m-am întrebat de ce nu o putem lua de la capăt cu adevărat după ce anumite evenimente s-au consumat ori după ce am conştientizat noi înşine o serie de aspecte care ne modifică simţitor viaţa/percepţia/raportarea etc.

Poate pentru că trecutul este un proces nesfârşit de acumulare ce ne defineşte pe noi, ca persoane integrale, ne “explică” prezentul în care ne “scăldăm” şi ne schiţează posibile scenarii ce ţin de viitor. Îmi aduc aminte de o scurtă şi.. logică demonstraţie de acum câteva luni sugerată de primul român care a folosit pe teritoriul ţării noastre anestezia (îmi scapă numele): de fapt nu există prezent. El este o simplă convenţie. Sau, în cel mai bun caz, o clipă atât de firavă şi .. scurtă încât nu avem capacitatea de a o conştientiza.

Există doar două timpuri care pot găzdui individul: trecutul şi viitorul (legate tocmai de acea clipă-convenţie). Adică viaţa ta este o continuă alegere între a fi în trecut şi a sta cu faţa către viitor (şi iar revenim la întrebarea iniţială). În momentul în care afirmi că eşti, de fapt, acel moment a zburat de mult şi s-a “înrolat” în trecut. Interesant ce zicea omul ăsta. Atunci toate reclamele astea cu Enjoy (while it lasts) şi Carpe diem par total deplasate. Vulgare chiar. Dar revenind.

Cu alte cuvinte nu putem omite trecutul şi în niciun caz nu îl putem rescrie. Chiar dacă am încerca, întotdeauna cei din jurul nostru şi-ar face “datoria” şi ne-ar readuce aminte – conştient sau.. nu. Pentru că acea “datorie” este parte inevitabilă a procesului de socializare şi cum încă ne manifestăm ca fiinţe sociale…

Am impresia că singura modalitate prin care o poţi lua de la zero  este.. să fugi. Să fugi în alt spaţiu, în alt timp şi înconjurat de alţi oameni. Adică să începi să îţi creezi o altă lume căreia să îi aparţii, mai exact prin lucrul cu “chipurile” şi “sensurile” (vorba lui Mugurel). Dar oare este o soluţie pe bune? În acest caz doar tu mai ţii minte ce ţi-a determinat fuga. Iar cheia reuşitei tale ţine doar de capacitatea ta de a.. uita prin “antrenare”. Altfel doar te păcăleşti că laşi în urmă vechea lume şi nu reuşeşti să te integrezi în cea nouă pentru că, de fapt, eşti cu câte un picior în fiecare dintre cele două. Iar lipsa aceasta de claritate, precizie şi hotărâre .. te poate desfiinţa.

Nu ar fi fost mai uşor dacă oamenii aveau scrijelit în ADN posibilitatea unui “system restore”? Chiar ar fi fost o treaba bună..

“Zilele au şi ele sufletu’ lor, de nu le poţi schimba. Zilele sunt aşa ca nişte făpturi”

“Cuvântu’ are o putere că doar nu e numa’ un sunet, ci are şi un înţeles, şi înţelesu’ ăsta e puterea din cuvânt. D-aia nu-l poţi folosi cum îţi vine.”