floare de lotus

            stau si ma intreb de ce doi oameni la inceputul relatiei dintre ei nu incep sa isi faca cunoscut unul celuilant, raul si uritul care salasuieste in fiecare dintre ei? de ce nu incepem cu asta? de ce incepem a ne prezentam frumosi si stralucitori? nu-i fals?

                                   *                *           *           *               *

             draga mea uite-mi bubele si bolile! imi plac armele si razboaiele, nu imi plac deloc copii si ma enerveaza la culme sa am un animal pe langa mine. imi place de mic sa stric, sa demontez, sa ragai.
             .....dragul meu eu dau vanturi...:). si la naiba imi plac luptele in noroi. nu dau doi bani pe arta si nu imi plac piesele de teatru. noaptea sforai si anumite pasari le gasesc dragute doar in tigaie.

                                    *                *            *           *                *

                     am exagerat mai sus intentionat pentru a putea descrie mai bine ce simt si vreau a va spune. de ce sa nu incepem cu raul din vietile noastre si sa lasam frumosul si dragostea sa se nasca din noi, din cel mai adanc al adancurilor noastre, din cel mai neprelucrat si primar mod de a privi si simti lucrurile, oamenii si sentimentele ce se nasc din toate astea, din lucrurile urate alaturi de cele frumoase care fac parte din noi si care ne definesc si evolueaza. vrem sa ne schimbam si asta ne poate face sa simtim acolo unde simtim mai putin sau nu vrem a face asta, si poate cu asta ne straduim, si poate cu asta incepem sa percepem frumosul si binele, si poate cu asta reusim sa ne cunoastem si sa ne impacam cu noi insine. si poate acesta este inceputul nostru in a ne intelege si iubi, intai pe noi insine in parte, ca mai apoi sa putem darui iubire si a deveni frumosi alaturi de "uratul" din noi.
           ce urat se mai poate ivi intre noi cand ne cunoastem unul altuia "mizeria" si ne-am indragostit unul de altul, asa plini de "noroi"? frumosul ce se naste intre noi, in noi va dainui. pentru ca ne cunoastem "mizeria" si acum ea numai este "mizerie" ci doar modul lui sau al ei de a percepe si ei incep sa "vada" si sa se bucure. cum sa evoluezi in doi cand lucrurile incep cu asa standarte frumoase si elevate? tu nu ai cioburi deloc sau atat de putine incat deabia se pot vedea? "bucurate de Omul ce sunt cu toate asa cum sunt, draga mea!" iti spun. "si cu asta am luat toate pietrele ce ma apasau pe umeri. nu vrei sa faci la fel ?"

                                       daca nu-i asa, stau si ma intreb .... de ce eu abia acum m-am indragostit de un om pe care al cunosc cu toata "mizeria" sa si care la randu-i ma cunoaste cu bubele si razboaiele sufletului meu ? spun abia acum, pentru ca abia acum am ajuns sa ador totii bocanci cu care arunca in mine, intelegand fiecare lovitura. am inteles pe deplin omul de langa mine impreuna cu mecanismele sale ce nasc frumosul si mizeria pe deoparte iar de alta sentimentele ce al inconjoara, toate o armonie pe care poate numai eu, cel ce a avut rabdare o poate intelege. sau numai cei ce pot si vor a avea rabdare. mi-a fost atat de greu sa le vad pe toate si sa ma obisnuiesc cu "loviturile" dar (si aici decizia de "a ramane" trebuie sa apartina fiecaruia) numai asa te-am vazut in toata splendoarea ta.

               te iubesc in intregime draga mea. ti-am inteles uratul si l-am alaturat tie, si ma bucur de el. cred ca acesta este unul dintre sensurile iubirii.