Cu titlu de dor

scriu din nou aici, purtat fiind de noi sau poate aceleasi trairi. Clipele vin de-a valma. Prea multe pentru mine...
Rautate, perfidie, infatuare sint parca lipite de soarele fiecarei zile ce o strabat.
Asta ma face sa nasc obosit zambetul. Obosit si sufocat. Rau imi pare de frumusetea celor simtite si negustate deajuns. Asa corect mi se pare sa nu ma simt atins de urat pe cat timp traiesc vremuri ce imi fericesc sufletul, dar atat de greu este...
Ehhh, pe deplin fericit nu pot fi decat atunci cand ma voi putea gandi putin si la mine si la ceia pe care i-am primit in sufletul meu.
Imi pare rau de cei ce nu mai pot fi ajutati. Ma apuc serios sa ma ajut pe mine !
Multumesc celor dragi mie. Celor doua mame ale mele, omului cu ochii in care regasesc cerul, tuturor oamenilor cu suflet cald din jurul meu.

...revin !

Si dragostea...?

Ortodoxi, Catolici, Budisti etc. Avem libertatea de a crede in ceea ce dorim. Dumnezeu este UNUL singur. Nici o religie nu-i mai presus. Dar noi...ne-am omorat semenii in numele propiei religi. Uitam inalte fete bisericesti ca toate religile au acelasi punct comun. IUBIREA !

Urat sa lupti in numele religiei tale si sa spui ca lupti in numele lui Dumnezeu...
Si pacatul nostru al tuturor nu se opreste aici ! Dumnezeu a creat Barbatul si Femeia cu la fel de multa dragoste. Ne-a daruit o minune ! Procreatia. Barbatul si Femeia continua creatia LUI aici pe Pamant. Viata este creatie si dragoste. Asta fac Barbatul si Femeia. De ce Femeia un Pacat ? Ce scuza este asta ca Eva a muscat din mar ? Si de atunci nu dam voie femeilor in biserica in anumite locuri, in anumite zile...
Barbatilor din ce ne-am nascut cu totii ? De ce impreunarea dintre femeie si barbat un pacat ? De ce nu si barbatul poarta acest pacat ? Doar si el contribuie nu ?
De ce excludem minunea, inalte fete bisericesti ? Prin nasterea unei alte vieti nu savarsim pacat ci ai multumim lui Dumnezeu. De ce femeia atat de pusa la zid de catre biserica ? Cine ai da dreptul vreunei religi sa judece si sa eticheteze femeia ? Inainte de nastere neprihanita, dupa nastere GATA ... un pacat.
Casa Domnului aici pe Pamant nu este a noastra ! Este casa lui Dumnezeu. Noi suntem doar gazduiti. Nu avem dreptul sa interzicem nimanui cel ce vine de bunavoie sa gaseasca liniste, sa intre in Casa Domnului ! Toate incaperile din aceasta Casa sunt deschise omului. Aici suntem egali ! Suntem in fata lui Dumnezeu ! Si nu numai aici !


Razboaie duse de om in numele lui Dumnezeu, Leguirea celor sfinte de catre noi oamenii...Si dragostea...?
Este vointa LUI in toate astea ?
Ce religie poate face asta in numele Iubiri, in numele LUI !?
Am uitat PE CINE si CUVANTUL CUI slujim...
Am adaugat cuvantul nostru dar ne-am ascuns in spatele NUMELUI LUI.
Am uitat ca AM PRIMIT pentru a imparti, nu pentru a ne FOLOSI de asta si a castiga putere !
Dumnezeu ne iubeste pe totii la fel si Casa LUI este a tuturor ! Nimeni nu este stapan si nimeni nu are dreptul sa judece sau sa interzica in numele LUI !
Aceasta LIBERTATE aratata mai sus este PACATUL. Trebuie sa intelegem iubirea lui Dumnezeu pentru a putea vreodata la randul nostru sa ai intelegem judecata.

Incotro ...?

Sunt sigur ca undeva in sufletul nostru, cu totii ne intrebam incotro se indreapta omenirea. Mai apoi ne raspundem si raspunsul cred, din pacate este la fel de comun ca si intrebarea. Dar ... atat! Ne oprim si spunem ... "ce pot eu face ? Sunt un simplu om si nu am putere de mai mult..."
Nu judec. Si eu fac acelasi lucru. Nu misc un deget. Ma ascund in spatele neputintei mele si tac ... uneori plang. Nimic mai mult !
In acest timp drama din jurul nostru se intinde ca o plaga. Ma intreb daca meritam Doamne ce am primit de la tine. Ma intreb si sunt constient ca fac asta cu pacat. Tu ne iubesti mai mult decat ne iubim noi insine. TU ai incredere si eu ma indoiesc de increderea TA in mine.
Deunazi urmaream la televizor cum un om aproape a ucis un caine al-nimanui, cu lovituri de ciocan in cap doar pentruca acesta din urma intrase in gradina lui. La inghesuit undeva aproape de gard si ... EL OMUL si-a aratat statutul ! Cea mai evoluata fiinta de pe acest pamant...
Cineva a facut ceva totusi, si acel caine a scapat. Si stiti ... el cainele, astazi sa ridicat si sa lasat mangaiat de oamenii...
Si atunci Doamne cum sa nu fac iarasi pacat si sa nu ma intreb ? Noi am pierdut increderea. Am inlocuit asta cu suspiciunea careia ai spunem elegant si nedrept, prevedere. Nu mai putem nici iubi si nici darui ceva, neconditionat.
Stiu...mai sunt printre noi si oameni demni de TINE. Oameni care nu au timp sa se intrebe, oameni care fac putin cate putin si aduc cu ei atat de mult, noua si celor ce ne inconjoara.
Cineva mi-ar spune (si pe buna dreptate) ca daca sunt atat de constient de ceea ce sunt, de ce nu fac nimic. Doar stau si ma plang de neputinta mea...
Poate ca fac, poate cu totii facem. Poate de asta Dumnezeu nu-i atat de manios incat sa puna punct. Imi place sa cred ca exista un echilibru care mentine balanta intre bine si rau. Nu-i mai mult nici deoparte nici de cealanta.
Multumesc. Stiu eu CUI...
Am inteles sa ma bucur de mine, sa ma bucur de ceea ce fac chiar de-i putin, sa nu imi plang neincrederea...Sa imi doresc sa fac mai mult, sa incerc sa nu limitez vointa cu ajutorul unei clipe de neputinta !

Simplitatea cu care Dumnezeu isi iubeste creatia ar trebui sa ne faca mainile sa caute si sa cuprinda cat mai multe alte mainii.
Blogul meu poarta haina iubirii dar si a neputintei. Sunt eu si imi doresc Doamne ca "maine", sa descopar in mine mai multa dragoste !

Buna dimineata Doamne...eu si Taina mea cu eternitatea unui zambet

Acum sunt mai pustiu ca totdeauna,
De cand ma simt tot mai bogat, de tine,
Si-mi stau pe tample soarele si luna,
Acum mi-e cel mai rau si cel mai bine

M-as jelui in fel de fel de jalbe
In care nici n-as spune cum te cheama,
Patrate negre si patrate albe
Imi covarsesc gradina si mi-e teama

Si uite, n-are cine sa ne-ajute,
Abia-si mai tine lumea ale sale
Si-ntr-un perete alb de muze mute
Nebunii negrii cauta o cale

Prin gari descreierate - accidente,
Marfare triste, vin in miezul verii,
Iar eu sunt plin de gesturi imprudente,
Ca sa te-apropii si ca sa te sperii

Jur-imprejur privelisti aberante,
Copii fragili ducand parintii-n spate,
Batrani cu sanii gri de os pe pante
Si albatrosi venind spre zari uscate

Mi-e dor de tine si iti caut chipul
In fiecare margine a firii,
In podul palmei, daca iau nisipul,
Simt un inel jucandu-se de-a mirii

Te-aud in batalii din vreme-n vreme,
Ostasii garzii tale ti se-nchina,
Iubita mea cu foarte mari probleme,
Cu chip slavon si nume de regina

Fiorul rece prin spinare-mi trece
Cand mi-amintesc cu gene-nlacrimate
Ca tu, de la etajul treisprezece,
Voiai sa te arunci sa scapi de toate

Dar tu-ntelegi, de fapt ca nu se cade
Sa-ti pui in cumpana intreaga viata,
Ca nu-s in joc abstractele rocade
Ci sangele ce fierbe sau ingheata

Neputincioasa, trista si frigida
Asa ai fost si apareai senina,
Dar cel care-a stiut sa te deschida
Nu-i fericit, ci imbatat de vina

De te lucram sarguincios cu dalta,
De te faceam din carnea mea, iubito,
Nu deveneai, cum astazi esti, o alta,
Pe care la caldura am trezit-o

Lasand ambitiile de o parte
Ne aruncam in marea nemiloasa
Si-mpreunati, ca filele-ntr-o carte,
Ne facem din sudoare, sfanta casa

Pe urma vin ceilalti sa ne-o distruga
Si ochii tai ma cauta intruna
Si eu inalt nefericita ruga
Purtand pe tample soarele si luna

Si te iubesc cu mila si cu groaza,
Tot ce-i al tau mi se cuvine mie,
Ca un nebun de alb ce captureaza
Regina neagra pentru vesnicie