scriu din nou aici, purtat fiind de noi sau poate aceleasi trairi. Clipele vin de-a valma. Prea multe pentru mine...
Rautate, perfidie, infatuare sint parca lipite de soarele fiecarei zile ce o strabat.
Asta ma face sa nasc obosit zambetul. Obosit si sufocat. Rau imi pare de frumusetea celor simtite si negustate deajuns. Asa corect mi se pare sa nu ma simt atins de urat pe cat timp traiesc vremuri ce imi fericesc sufletul, dar atat de greu este...
Ehhh, pe deplin fericit nu pot fi decat atunci cand ma voi putea gandi putin si la mine si la ceia pe care i-am primit in sufletul meu.
Imi pare rau de cei ce nu mai pot fi ajutati. Ma apuc serios sa ma ajut pe mine !
Multumesc celor dragi mie. Celor doua mame ale mele, omului cu ochii in care regasesc cerul, tuturor oamenilor cu suflet cald din jurul meu.
...revin !
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu