despartiti dar impreuna

Inima are ratiuni pe care ratiunea nu le intelege.
Dan Puric spunea ca indragostitul ar trebui sa se numeasca inimiv. dupa gramatica lui Sasulescu.
aseara cand l-am urmarit pe Puric in genialul spectacol de pantonima, am simtit pe parcursul intregului spectacol ca Puric vorbeste cu mine. m-am simtit vinovat.
si eu sunt vinovat ca nu mai suntem impreuna. si ce daca o iubesc chiar daca asta nu mai este potrivit cu timpurile pe care le traiesc acum? voi prietenii mei, spuneti despre ea ca este nebuna dar ca om este minunat. eu spun ca nu este deloc nebuna. m-ati numit si pe mine nebun...
a-ti spus despre ea ca si-a batut joc de mine. eu nu cred acest lucru. a-ti judecat povestea noastra in felul si cu chipul pe care l-ati dorit. ce nu vreti voi sa intelegeti este faptul ca noi suntem franti. si eu si ea am avut momentele noastre de durere pe care nu aveti cum sa le intelegeti. daca maine ati incerca sentimentul despartiri pe care l-am incercat noi a-ti fi aceiasi ? suntem puternici dar numai atunci cand suntem iubiti si avem cui darui cea ce simtim. atunci cand acest lucru numai exista ne pierdem. numiti dragostea mea pentru ea, patologica. o nebunie. pentruca ea dureaza fara sa primeasca nimic, fara sa ceara. numiti asta incapatanare! eu ai zic dragoste si este cea ce simt si nu ascund. de ce ceea ce numai este, pentru mine este o traire continuua? de ce trebuie sa spun ca nu o mai iubesc atunci cand va alaturati la masa mea? de ce viata mea nu poate merge inainte si asa? de ce imi spuneti ca imi stric viata? pentruca nu mai ma iubeste? si ce daca ?
sunt nebun pentruca imi asum cu tot curajul de care dispun, ceea ce simt? ceea ce simt sunt eu! ma defineste ca om. este daca vreti, crucea pe care admit sa o port si nu ma incapatanez domnilor! este cea ce salasuieste in mine acum. nu ma incapatanez sa o tin in mine. ea este!
"in gradina am o floare.
s-o tai, se strica
s-o las, mi-e frica
ca vine altul si mi-o ridica"
este un strigat, un tipat plin de genialitate. aseara, personajul lui Puric acolo pe scena, a fost pus in camasa de forta, si picioarele lui continuau sa danseze. dansul insemna dragostea care nu moare, care nu poate fi stapanita nici macar de catre insusi cel ce o simte. de ce ma simt si eu la fel de pus de voi in camasa de forta? de ce voi prieteni mei nu respectati felul in care inima mea simte? doar pentruca nu este potrivit sa iubesti si dupa despartire? doar pentruca voi spuneti ca numai exista nici o sansa?
la un moment dat, intre Puric si ea, cea caruia personajul ai dedicase dragostea sa se interpuneau ziduri umane. erau oamenii din anturajul personajului. si ea nu putea sa treaca, sa ajunga la el. al privea cum sta acolo pus in camasa de forta. stiti ce insemna portocala pe care a reusit sa i-o arunce prin zidul de oameni?
cand am vazut cum a tresarit Puric cand a vazut portocala, am simtit ca sunt acolo in camasa de forta si privesc acea portocala asa cum o privea el. am simtit bucuria pe care o traia privirea lui domnilor. am inceput sa plang de fericire. Multumesc lui Dumnezeu ca ma lasat sa inteleg asta.
dupa ce doi oameni numai sunt, dragostea dispare cu desavarsire din cei doi? asa pur si simplu...numai este voie, este gresit! doar pentru asta? da ce suntem mecanisme? pentru mine ea nu este nebuna si nici ceva gresit. si ma sfiesc a va spune! sunt frant domnilor si voi ma frageti si mai tare! nu cautati a intelege povestea asta cu ochii vostri. incercati sa o vedeti cu ochii sufletului.
mi-ati inoculat sentimentul de rusine atunci cand spun ca o iubesc. m-ati facut sa simt ca trebuie sa uit, sa o uit. a-ti ingropat strigatul asta in mine. doar pentruca nu aveti urechi sa al auziti sau poate nici chef. nu nu, nu asa este felul in care decurg lucrurile astea in inima mea. de ce nu respectati asta?
nu este incapatinare si nici patologie! sunt eu!
voi va preocupati sa uit, si va simt ca pe niste lupii. si eu...eu simt dorul.